Decembrie sau vis întunecat

Mă aflam prin decembrie când ningea lin mai superficial ca niciodată. Zăpada tot cădea și cădea. Urme pale rămâneau în spate. Erau urmele mele.

Alarma sună pentru a cincea oară în această dimineață. Mă scol, sunt absentă din lumea reală, mă uit la ceasornic:

-Gata am întârziat, încă un job s-a dus.

Și așa săptămânal, cutremur nopți albe,  iar unele dimineți sunt mai negre decât cafeaua  mea amară din ceașcă.

Nu m-am prezentat?! Sunt Ramona, am 24 de ani, de 3 luni îmi caut un job, din păcate nu îmi reușește, unii mă privesc straniu, alții spun că sunt hipnotizată, dar eu, eu nu știu ce vreau. Am rămas orfană pe la 16 ani, când părinții și eu  am nimerit într-un accident, iar bunica cu 5 zile înaintea accidentului s-a sinucis, spunea într-o scrisoare că nu va putea rezista acelui accident, suferință prea mare vom avea etc. Nimeni nu i-a acordat atenție.

După accident viața mea a fost distrusă, dureri insuportabile, mergeam foarte rar la școală, mi-am pierdut prietenii, plângeam, stricam tot ce aveam în cale, viața îmi era în zadar. Am avut marele noroc de moștenirea pe care mi-au lăsat-o părinții. Dar astăzi m-am maturizat, din păcate nimic nu îmi reușește.

E totuși iarnă, aș putea să mă bucur de zăpadă, dar urăsc sărbătorile.

Era Crăciunul, stam singură într-un bar cu ceașca de cafea în mână, eram atentă la persoanele care trec, le priveam chipul, cu toții erau fericiți, doar eu singură.

Cum stăteam la masă, cineva s-a apropiat de mine, un domnișor înalt, brunet, ochi albaștri. A început să-mi comunice:

-Ce faci dragă singură aici? Întrebaze speriat el.
-Mă scuzați, pur și simplu beau o ceașcă de cafea. Uimirea îmi era și mai mare, îmi puneam întrebări, Cinei?! De ce?! L-am văzut undeva?

Tânărul, văzând că par speriată, s-a ajezat m-a luat de mână și m-a întrebat:
-Nu mă ții minte, sunt Emil, am fost prietenul tău, dar nu am mai comunicat după accidentul familiei tale, ai dispărut, te-am căutat.
Abia atunci mi-am dat seama, că nu-l cunosc de nicăieri, nu-l mai văzusem, sau poate erau probleme din cauza rănii provocate de accident?!

Totuși am comunicat cu el, îmi era drag, avea o voce caldă și un zâmbet molipsitor. Era în jurul orei douăsprezece, barul era nevoit să închidă, dar noi nu finisasem discuția, simțeam o căldură din partea lui.

M-a condus aproape de casă, m-a cuprins, m-a rugat să ne vedem și mâine, tot acolo, aceeași oră…

Cred că m-am îndrăgostit, de cine? De un necunoscut, dar parcă era un cunoscut în alt vis…

Eram în mijlocul drumului, prea gânditoare, simțeam ceva ciudat, o mașină a sărit peste mine, am căzut, sângele s-a înșirat pe șosea…

Deschid ochii, aparate, medici, unde mă aflu? Ce-am pățit? Unde-i Emil? De ce nu m-ai trăiesc? Observ că cineva mă ține de mână, cine-i?  E mama? A fost un vis? Da, a fost doar un vis…

Un vis care m-a făcut să mă gândesc la multe, m-a făcut să înțeleg că aroganța mea nu duce nicăieri, certurile mă fac mai slabă, iar zilnicile mele neînțelegeri cu mama pot duce ființa mea scumpă și adorabilă, într-un loc funebru…

Un vis m-a făcut să zâmbesc mai des, să iubesc pe cei care mă înconjoară sau mai ales lucrurile mărunte pe care mi-le oferă viața…

Acel vis m-a făcut să văd realitatea, să simt pe propria piele durerile pe care le suportă orfanii, oameni fără adăpost, fără mâncare…

Visul meu m-a făcut să percep lumea diferit, să o îndrăgesc, să fiu iubită de ea…

Visul care m-a făcut să îndrăgesc ceasornicul dimineața, pentru că atunci când sună mă trezesc la viață, simt razele solare, încep un început  nou, pot să alerg după fericire sau, iarăși să mă îndrăgostesc …

Visează și tu, punete în locul altcuiva și vezi ce simte el, nu critica până nu i-ai trăit povestea, fiecare este un EL însuși, cu visele, cu seccesele, regretele sale.

Acceptă-l, ca pe tine însuși, pur și simplu suntem aceeași oameni, același tip de animale, diferența este doar una: fiecare își alege viața pe care și-o dorește, nimeni nu te impune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s